Conspiracy Theory
[ New messages · Members · Forum rules · Search · RSS ]
  • Page 1 of 1
  • 1
Forum » Teorii » Strange Things » Asasinarea lui Eminescu (Partea 2)
Asasinarea lui Eminescu
sixDate: Thursday, 2009-11-12, 11:30 PM | Message # 1
There is conspiracy EverywherE
Group: Administrators
Messages: 114
Reputation: 32767
Status: Offline
Manipularea opiniei publice

Nimeni nu lămureşte însă opinia publică asupra bolii lui Eminescu, despre care se afirmă numai că este o boală gravă. În luna iulie, Titu Maiorescu iniţiază o listă de subscripţie pentru a strânge banii necesari internării lui Eminescu la Viena, listă pe care o publică în facsimil.

În numărul din luna august al revistei Literatorul, Alexandru Macedonski publică o epigramă prin care va arunca în aer liniştea aşternută asupra bolii lui Eminescu. Textul epigramei este următorul:

Un X... pretins poet - acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum...
L-aş plânge dacă-n balamuc
Destinul său n-ar fi mai bun
Căci până ieri a fost năuc
Şi azi nu e decât nebun.

Este momentul mult aşteptat de Ventura care încercase încă din 28 iunie să convingă publicul asupra nebuniei eminesciene, atunci însă cei doi prieteni sosiţi în grabă la baia Mitraşewschi reuşiseră să-l salveze pe Eminescu.

Ventura nu voia să fie el cel care declara deschis nebunia lui Eminescu întrucât fusese deja implicat în evenimentul mai sus menţionat. Aşadar epigrama a fost pretextul perfect, imediat după apariţia ei Ventura îl atacă grav pe Macedonski.

"Nu este nici o îndoială, prin această epigramă este vizat nefericitul nostru coleg şi prieten, Eminescu". Iată că Ventura cel care anunţase poliţia de existenţa nebunului, se retrage acum în ipostaza prietenului indignat arătând spre Macedonski: "Iată cine îl face nebun pe bietul Eminescu".

Macedonski la rândul său încearcă să se apere spunând că este o epigramă veche care a fost publicată fără ştirea sa, epigramă care în plus nici nu îl vizează pe Eminescu. Există o logică în argumentaţia lui, dacă cercetăm puţin mentalitatea epocii, mai ales după presă vom vedea că înnebuneau foarte mulţi oameni prin anii '80 ai secolului trecut, mulţi se sinucideau.

Au urmat manifestaţii publice cu torţe şi geamuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele pe biata lui spinare (oprobiul public a atras multă lume în aceste evenimente) a fost un spectacol bucureştean pe cinste. Ventura şi Macedonski intră într-o polemică puternică, însă răul era deja făcut, Eminescu era în ochii tuturor un nebun tolerat de societate.

În codul de moravuri publice şi politice ale epocii, "boala gravă" a nebuniei îl îndepărta definitiv de la viaţa publică pe cel atins de ea. Declararea nebuniei cuiva însemna, implicit, şi destituirea lui din funcţie. Iată, asadar, ce realizează Grigore Ventura: dislocarea unui mare ziarist, a unui adversar de temut, din sistemul unui ziar de opoziţie.

Polemica se stinge, iar la 1 septembrie presa începe să discute deschis problema nebuniei lui Eminescu. Telegraful este primul care anunţă că "Mai mulţi prieteni din capitală, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru întreţinerea amicului lor în casa de sănătate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare în această frumoasă şi nobilă acţiune."

Titu MaiorescuMaiorescu reuşeşte să dea lovitura de graţie lui Eminescu la sfârşitul anului 1883, când publică un volum de 64 de poezii eminesciene, între care "Mai am un singur dor", "Se bate miezul nopţii" etc. Abilitatea sa a fost extremă, aceste poezii erau menite să distrugă imaginea unui Eminescu naţionalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician al problemelor societăţii româneşti.

Ascunderea operei incomode

Astfel, Maiorescu reuşeşte să scindeze opera eminesciană, limitând-o la poezie. Din acel moment şi până în zilele noastre Eminescu este cunoscut de toată lumea drept "marele poet", "poetul naţional al României", ştergându-se aproape complet opera sa ziaristico-politică, operă cu mult mai valoroasă si mai bogată decât opera sa poetică.

Una din primele persoane care a sesizat lovitura de maestru a lui Maiorescu a fost Ibrăileanu, care scria: "Putea, oare, teoreticianul devenit faimos, al păturilor superpuse, apostolul naţionalismului, duşmanul marelui partid liberal, tribunul zilnic al durerilor grave ale rasei, să publice: "Mi te dă cu totul mie", "Nu zi ba de te-o cuprinde" (...) Or, chiar şi acestea, nepotrivite pentru un luptător politic, cum era el atunci: "Mai am un singur dor/ În liniştea serii/ Să mă lăsaţi să mor...". Or, ideea de sinucidere din "Se bate miezul nopţii" (...) Nu cumva acum, la maturitate, şi când avea un stagiu de om public, ca teoretician al unei grave ideologii sociale şi naţionale - nu cumva credea că nu i-ar fi şezut frumos să publice şi elegii amoroase ori invitaţii la dragoste şi alte poezii "uşoare" - şi unele traduse?"

Volumul de poezii are un succes teribil, multe versuri devin suport pentru romanţe ieftine, cântate în cafenele şi saloane, pierzându-şi profunzimea.

Eminescu este internat într-o serie de sanatorii din ţară şi străinătate, însă starea sănătăţii sale era foarte bună, după cum mărturiseşte Ioan Slavici: "Repausul medicamentos susţinut cu îndârjire de Mihail Eminescu pe timpul fugii din Bucureşti la Viena şi apoi la Florenţa l-a adus în ţară sănătos".

Eminescu însuşi, viu şi dornic să reintre în presă, îşi va asculta "prohodul" în această paranteză a anilor interzişi, 1884-1888. Câteodată se va revolta, va sparge vitrinele librăriilor, îsi va lua volumul de poezii din raft şi-l va arunca în noroi, călcându-şi-l în picioare: atunci forţele de ordine vor interveni prompt şi-l vor duce pe "insurgent" la poliţie.

Aşa s-a întâmplat la 8 noiembrie 1886, de ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, la Iaşi: poetul a fost "împachetat" pe loc şi dus, ca alienat psihic, la stabilimentul rudimentar de la Mânăstirea Neamţ. Pe lângă aruncarea în noroi a propriului volum de versuri, de ziua onomasticii sale, i s-a mai adus acuzaţia că "se lua de femei pe străzile Iaşilor", le "apuca de turnura rochiilor", le atingea în mers etc.

Ajuns la Neamţ, Eminescu îsi găseşte liniştea. Continuă să scrie în ciuda tuturor.

Acolo, la Mânăstirea Neamţ, poetul va definitiva, zic editorii, poezia "De ce nu-mi vii?", pe care o va trimite spre publicare lui Iacob Negruzzi, la Convorbiri literare, cu acest bileţel: "Îţi trimit deodată cu aceasta mai multe versuri cărora, de ţi se par acceptabile, le vei face loc în "Convorbiri". Îndealtminterelea, mă aflu bine şi sănătos în mijlocul acestor munţi şi-ţi doresc asemenea".

Eminescu era perfect sănătos în perioada în care a locuit la Mânăstirea Neamţ, 1886-1887. Gala Galaction vorbeşte despre un Eminescu întreg la minte în momentele respective, mărturie stau şi actele de bucătărie ale stabilimentului, întocmite de mâna poetului.

Întors în casa Henriettei de la Botoşani în 1887, Eminescu este supus unui consult medical din care reiese că era sănătos psihic: "În urma unei subscrieri, iniţiată de elevii şcoalei artelor frumoase din Botoşani, s-au strâns 400 lei. De mare ajutor au fost aceşti bani, căci au permis să i se aplice un tratament special mulţumită căruia starea sănătăţii poetului s-a îmbunătăţit în modul cel mai vădit, căci astăzi Eminescu este tot atât de senin cum a fost înainte de boala cea grea de acum patru ani în urmă. În 13 Iulie Eminescu, însoţit de sora sa şi de dl. Grigore Focşa, doctoral de aice, a sosit în oraşul nostru cu trenul de la ora 1 p.m. A doua zi la ora 11 a.m. a avut loc, în casa dlui. St. Emilian un consult, la care au luat parte dnii. medici: Dr. Filipescu, medic primar al oraşului Iaşi, Col. Dr. Otremba, medic şef al Corpului IV armată, Dr. Rigler, Dr. C. Bottez şi Dr. Negel, profesori la Facultatea de Medicină. Deşi mai mulţi din aceşti d-ni. medici aveau să plece din Iaşi încă în 13 Iulie, totuşi şi-au amânat plecarea pentru a-l putea asista pe poetul nostru. În urma unei cercetări minuţioase la care l-au supus pe Eminescu, medicii au ajuns la concluzia că sănătatea lui nu e deloc alterată şi că trebuie a-l supune unui tratament radical numai în ce priveşte boala lui cea neglijată, care se manifestase la picioare".

Eminescu era deci sănătos psihic şi perfect capabil de a crea.

În 1888, Veronica Micle reuseste să îl scoată pe Eminescu din casa surorii sale şi îl va duce de mână pe poet la Bucureşti, unde el îşi va regăsi pana de ziarist.

Urmează o colaborare anonimă la câteva ziare şi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemică ce va zgudui guvernul făcându-l, pentru o clipă, pe Gună Vernescu să demisioneze rupând o coaliţie destul de fragilă de altfel a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" – şi repede acesta este căutat, găsit, internat la sanatoriul doctorului Şuţu, în martie 1889.

La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului preşedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pacientului Mihai Eminescu, aflat în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor.

Se constituie un consiliu compus din Titu Maiorescu, Dem Laurian, Şt. Mihăilescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu şi Mihail Brăneanu, care, convocaţi conform articolului 440 din Procedura Civilă (jurnalul 2783/89), depun la secţia a doua a tribunalului un proces verbal în care sunt de părere că "Boala fiind în recidivă, reclamă interdicţia pacientului şi rânduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră şi să poată îngriji de întreţinerea interzisului".

Procesul verbal al consiliului este scris în întregime şi depus de Titu Maiorescu, care era şi avocat. După semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) şi depunerea raportului medico-legal, iscălit de doctorii Şuţu şi Petrescu, urmează celebrul interogatoriu pentru evaluarea stării psihice a pacientului.

 
Forum » Teorii » Strange Things » Asasinarea lui Eminescu (Partea 2)
  • Page 1 of 1
  • 1
Search:

Copyright 2018 © sixFree website builderuCoz