Nu a fost surprinzător pentru mine, atunci când, la întrebarea, "ce cunosc tinerii despre activitatea culturală, politico-socială şi istorică a lui Eminescu?", tinerii au vorbit tot timpul despre poezia şi despre mondenităţile lui. De restul activitătii nu ştiau mai nimic.

Înainte de a mă grăbi să-i discreditez, m-am gândit la modul cum este predat Eminescu în scoală. "Poetul nepereche", "Cel mai mare poet", "Personalitatea completă a culturii româneşti" etc. Dacă adăugăm la zecile de epitete pe care le rosteste la oră un profesor şi interminabilele comentarii pe care bietul elev trebuie să le înghită cu toptanul fără prea multe întrebări, avem o imagine a modului defectuos în care va fi perceput Eminescu de copii.

Nici un profesor nu mi-a argumentat vreodată de ce Eminescu este un poet atât de mare. Nici unul nu mi-a spus că jurnalistul Eminescu era cel puţin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu ştiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de aşa natură ştiu exact care este adevărul şi acţionează în consecinţă.

Dar membrii Academiei Române ştiu şi mai bine ce înseamnă să scoţi tone de cărţi despre poezia lui Eminescu, evitând pe cât se poate de dibaci texte la fel de importante în care se pune degetul pe rana societăţii româneşti şi se dau soluţii de vindecare.

Un atentat cultural

Modul defectuos sau intenţionat defectuos în care se predă Eminescu echivalează cu un atentat asupra culturii şi istoriei româneşti. Atentat, care este tot mai minuţios elaborat în laboratoare obscure si a cărui fată începem să o întrezărim în manualele alternative pe care le cunoaştem cu toţii.

Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai în şcoala primară, gimnaziu sau liceu, ci şi în universităţi. Otrava împrăştiată ajunge cu mare usurinţă în toate revistele literare şi culturale. Marii oameni de cultură cad în capcana acestor denigrări mârşave.

Eminescu trebuie prezentat copiilor în cu totul alt mod. Nu de poetul genial are atâta nevoie copilul cât mai ales de luptătorul neostenit pentru neam şi ţară. M-aş bucura ca în loc de recitările papagaliceşti ale poeziilor lui Eminescu, lumea să reproducă tot mai mult textele sale politice, să ia aminte la lupta şi la jertfa sa.

Atunci când vom întelege cu adevărat destinul celor mai mari fii ai acestui neam, şi vom urma exemplul lor, România va deveni o ţară puternică.

Prezenţa ziaristului şi omului politic Mihai Eminescu în climatul socio-politic al anilor 1880 incomoda teribil cercurile politice româneşti.

Ne aflăm în apropierea semnării unor tratate politice mult negociate de statul român, care pur şi simplu nu mai avea loc pentru un Mihai Eminescu. Distrugerea sa nu se putea înfăptui însă printr-un procedeu rapid şi direct.

Fabricarea nebuniei sale reprezenta singura opţiune întrucât se putea invoca ori de câte ori ar fi venit vorba de scrierile marelui ziarist. Eminescu era nebun aşa că nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat în considerare.

Procesul de asasinare fizică şi morală a lui Mihai Eminescu explodează în ziua de 28 iunie 1883. Ziarul Românul care se afla în polemică cu Eminescu scrie pe 1 iulie: "Aflăm cu sinceră părere de rău că d. Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul, tânăr plin de talent şi înzestrat cu un deosebit geniu poetic, a căzut greu bolnav. Sperăm că boala sa nu va fi decât trecătoare si că în curând vom putea anunţa deplina sa însănătoşire".

Semnale în presa vremii

Acesta era semnalul scoaterii din viaţa publică a marelui ziarist. Timpul vine cu o declaraţie abia pe 2 iulie 1883 în care spunea: "Cu începere de astăzi, 1 iulie, direcţiunea politică şi redacţia ziarului "Timpul" este încredintată d-lui Mihail Paleologu".

Opinia publică înţelege astfel că Eminescu este scos din presa românească. Nicăieri nimeni nu dădea însă nici un motiv, nici o explicaţie asupra îmbolnăvirii sale subite.

Timpul revine cu un comunicat a doua zi pe 3 iulie: "Unul dintre colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacţie, atins fiind în mod subit de o gravă boală. Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revenirea sa sănătos la funcţiunile de până acum".

Trebuie să observăm faptul că în textul ambelor comunicate Eminescu este numit poet, chiar dacă este evident faptul că funcţia pe care o îndeplinea în cadrul Timpului era cea de ziarist.

Ziua decisivă este 28 iunie 1883, când se petrec o sumă de lucruri bizare, atent meşteşugite pentru a fabrica nebunia eminesciană. Soţia lui Slavici, doamna Szoke, trimite lui Maiorescu un bilet cu următoarea rugăminte: "Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte rău". Maiorescu găseste în acest bilet pretextul perfect pentru a pune planul în aplicare.

Un plan pentru Eminescu

Pe de altă parte însă se ştie că Eminescu era în aceea zi la baia Mitraşewschi, lângă strada Ştirbei Vodă, nu departe de sediul Societăţii Carpaţii, societate interzisă de oficialităţi în aceeaşi zi.

Eminescu fusese dus acolo de către Grigore Ventura pentru a-l discredita, ceea ce îi şi reuşeşte. Eminescu îşi iese din minti, Ventura îl părăseşte. Anunţă apoi imediat poliţia că trebuie să ridice un nebun de la baia Mitraşewschi. Anunţă în acelaşi timp pe Secăşeanu şi Ocăşeanu, prietenii lui Eminescu, care sosesc imediat la locul respectiv, ajutându-l pe Eminescu să îşi revină în fire.

Ventura era redactorul ziarului L'Independence roumaine, ziar al cărui director Emille Galli, fusese expulzat din România în aceeaşi zi fatidică de 28 iunie. Galli nu este singurul expulzat în acea zi, aceeaşi soartă a avut-o si ziaristul Zamfir C. Arbore, prietenul poetului şi cu siguranţă mulţi alţii.

Sacrificat pe altarul politicii

Toate aceste evenimente s-au petrecut pe fondul semnării iminente de către România a tratatului cu Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia), negociat mai bine de doi ani şi jumătate de către Junimişti, conduşi de Carp, tratat susţinut în totalitate de Titu Maiorescu.

Sărbătorile naţionaliste de la Iaşi, de la începutul lui iunie 1883, când s-a dezvelit statuia lui Ştefan cel Mare şi când Eminescu, perfect sănătos, a citit la Junimea poemul său, "Doina", au iritat puterile centrale. Alături de Eminescu s-a aflat şi Petre Grădişteanu, care a avut un discurs la fel de înflăcărat.

Otto von BismarckSe cere umilinţă

Von Bismarck este gata să declare război României, dacă nu se fac urgent retractări şi nu se dau asigurări ferme că se va intra imediat în sfera de influenţă a Germaniei şi Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiinţarea Societăţii Carpaţii, un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă si în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui la Ţară. Rolul central în acestă Societate îl avea Eminescu.

Iată că România se supune exigenţelor străine, interzice Societatea Carpaţii, elimină din scenă pe mulţi simpatizanţi francofoni, Petre Grădişteanu împreună cu D.A. Sturdza pleacă la Viena să îi ceară personal scuze împăratului pentru discursul de la Iaşi. Toate astea se întâmplau pe 28 iunie 1883, ziua căderii lui Eminescu.