Conspiracy Theory
[ New messages · Members · Forum rules · Search · RSS ]
  • Page 1 of 1
  • 1
Forum » Teorii » Strange Things » Referendum planetar (Partea 1)
Referendum planetar
sixDate: Thursday, 2009-11-12, 11:24 PM | Message # 1
There is conspiracy EverywherE
Group: Administrators
Messages: 114
Reputation: 32767
Status: Offline
Un ofiţer britanic a văzut o flotă de OZN-uri

Declaraţia îi aparţine unui comandant în retragere al serviciului Royal Air Force (RAF) din Marea Britanie. Englezul susţine că, în 1971, a fost martorul apariţiei unei întregi flote OZN, dar că, până în prezent, Ministerul britanic al Apărării i-a interzis să vorbească despre acest lucru.

Fostul comandant a condus sistemul radar al RAF timp de 29 de ani şi a decis să rupă tăcerea după mai mulţi ani în care i-a fost interzis să discute despre "aşa-numitele" secrete de stat.

"Extratereştrii există. Toate radarele armatei le-au putut observa navele încă din urmă cu peste trei decenii. Momentul din 1971 este, însă, cel mai cutremurător dintre toate. 35 de obiecte zburătoare neidentificate au apărut pe radarele armatei. Navele erau identice ca dimensiune şi zburau la altitudini cuprinse între 1.000 si 12.000 metri.

Nu ne-am putut explica ce anume erau şi nici de ce dispareau de pe ecrane, pentru ca, în câteva secunde, să apară ân acelaşi loc. Toţi cei prezenţi ştiau că nu e vorba de un convoi de avioane militare şi există peste 30 de martori care îmi pot susţine declaraţiile", a declarat Alan Turner, citat de "Herald Tribune".

Fenomenul înregistrat în acea misterioasă seară de 1971 nu a fost făcut public până în prezent şi face parte din categoria dosarelor OZN din Marea Britanie ce urmează a fi declasificate. Alan Turner a fost decorat în mai multe rânduri, ultima dată în 1984, şi s-a retras din cadrul armatei în 1995.

Peste 100 de apariţii ale unor obiecte zburătoare neidentificate au fost semnalate în Marea Britanie numai în această vară (2008), ceea ce face din această ţară liderul detaşat în domeniu.

Şi mai suprinzător este faptul că lumini şi apariţii de toate formele şi culorile au fost semnalate în toate colţurile ţării, fără ca oamenii de ştiinţă să poată explica dacă este vorba de OZN-uri sau de fenomene naturale, informează The Telegraph.

"Ceva ciudat se întâmplă pe cerul Marii Britanii. Urmăresc astfel de fenomene de peste 30 de ani şi niciodată nu au fost atât de intense. În mod normal, circa 95% dintre apariţiile de pe cer pot fi explicate. Rămâne însă acel 5% care ne interesează, mai mult sau mai puţin, pe toţi cei implicaţi", a declarat Malcolm Robinson, director al Institutului pentru Investigarea Fenomenelor Bizare.

"Numărul apariţiilor inexplicabile a crescut foarte mult în ultima perioadă. Cert este că tot mai multe rapoarte sosesc chiar din partea armatei, iar acestea nu pot fi trecute cu vederea", a declarat Robinson.

Mai are rost întrebarea "Oare suntem singuri"?

Existenţa extratereştrilor este un subiect aproape "tabu" atât în mass-media, cât şi în cercurile puterii. În ultimii ani, existenţa extratereştrilor a început să fie luată tot mai mult în serios atât de oamenii de ştiinţă, cât şi de clerul de la Vatican: papalitatea a dat chiar un comunicat în care precizează că "este posibil ca Dumnezeu să fi creat fiinţe extraterestre".

A crede că suntem singura civilizaţie din univers nu este doar o dovadă de imens orgoliu, dar şi de o crasă ignoranţă. Calculul matematic al probabilităţilor este edificator în sensul existenţei extratereştrilor, iar formula lui Drake din astrofizică nu lasă urme de îndoială.

Sursele de cercetare şi autentificare a fenomenului OZN sunt numeroase, dar cele mai multe sunt tăinuite. Printre cele vizibile, amintim Observatorul Vaticanului, care activează în prezent în Tucson, Arizona, în Statele Unite ale Americii. Este unul dintre cele mai performante din lume şi este deservit de preoţii iezuiţi, fiind în acelaşi timp conectat cu Centrul Astronomic de la castelul Gandolfo (reşedinţa de vara a papilor) prin intermediul internetului.

Observatorul poate cerceta galaxii aflate la 5 miliarde de ani lumină distanţă de planeta noastră. Pentru construcţia lui au fost necesare 3,5 miliarde de dolari, care au fost donate de un grup de mari oameni de afaceri americani. Observatorul se află sub jurisdicţia iezuiţilor, aşa că e simplu de înţeles conexiunea francmasonică.

Oficial, suntem singuri

La suprafaţă, însă, lucrurile stau cu totul altfel, politica generală fiind aceea de dezarmare a subiectului şi de minţire a populaţiei. Un exemplu clar în această direcţie este recenta declaraţie a NASA, ca răspuns la stupefiantele relatări despre extratereştri făcute de faimosul astronaut american Edgar Mitchell, component al echipajului de pe Apollo 14. În sinteză, el afirmă că extratereştrii i-au contactat pe oameni de mai multe ori, însă guvernele principalelor puteri ale lumii au ascuns adevărul timp de peste 60 de ani.

Edgar Mitchell susţine că a ştiut de vizita unor OZN-uri pe Pamânt, datorită informaţiilor la care a avut acces în anii în care a lucrat pentru NASA, însă de fiecare dată ele au fost ascunse publicului larg. O comparaţie la nivel tehnologic între lumea noastră şi cea a extratereştrilor este cu siguranţă în defavoarea noastră, susţine astronautul american.

Potrivit acestuia, tehnologia oamenilor "nu este nici pe departe atât de sofisticată ca a lor", iar "daca ei ar fi fost cu adevărat ostili, noi am fi dispărut de mult timp".

Iată continuarea declaraţiei lui Edgar Mitchell asupra acestui subiect: "Am fost suficient de privilegiat să aflu că am fost vizitaţi pe această planetă şi că fenomenul OZN-urilor este real. Subiectul a fost foarte bine acoperit de toate guvernele, timp de 60 de ani, dar încet-încet, aceste informaţii au ieşit la iveală, iar câţiv dintre noi am fost privilegiaţi să fim înştiinţaţi cu privire la aceste lucruri."

Oficialii NASA au negat însă imediat comentariile astronautului. Într-un comunicat oficial, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Spaţiale Americane a declarat că: "NASA nu urmăreşte OZN-uri. NASA nu este implicată într-o activitate de acoperire a existenţei extratereştrilor pe această planetă sau oriunde în Univers".

Desigur, NASA nu urmăreşte OZN-uri (pentru că acest tip de acţiuni fac parte din acţiunile militare strict secrete) dar NASA reprezintă chiar acoperirea necesară pentru conlucrarea guvernului american cu extratereştrii, precum şi pentru diferitele contacte care se realizează cu OZN-urile ori cu extratereştrii.

Dacă citim cu atenţie lucrările de specialitate în acest domeniu, putem remarca similaritatea istoriilor ruseşti şi americane privind OZN-urile prăbuşite şi extratereştrii capturaţi, ceea ce ridică probleme unor grupuri de interese aflate la putere, la cel mai înalt nivel, în America şi în alte ţări. Apare evident faptul că ele lucrează împreună pentru a dezinforma publicul larg în această privinţă.

Un secret bine acoperit

Nu trebuie neglijată nici ipoteza că, în loc să recunoască faptul că nu ştiu ce se întâmplă, anumite cercuri încearcă să profite de psihoza ipoteticei invazii extraterestre, spre realizarea unor obiective proprii. Prin urmare, omenirea este confruntată de zeci de ani cu o inteligentă mişcare de dezinformare şi, ca orice astfel de acţiune, ea este structurată pe mai multe nivele, ca foile de ceapă.

Primul strat este acela că "fenomenul OZN nu există". Acest nivel de dezinformare este destinat mai ales celor ignoranţi şi destul de proşti ca să creadă serviciul de contrainformaţii şi părerea generală de tip: "eu nu cred în prostiile astea de farfurii zburătoare sau în extratereştri".

În jurul acestui strat vine cel de-al doilea, exemplificat prin documentele de tip Majestic-12, care arată că Guvernul american şi Casa Albă cunosc adevărul despre OZN-uri, dar îl ascund.

A treia foaie de ceapă, despre care vorbeăte reputatul scriitor în domeniu William Cooper, dar şi altii, susţine că extratereţtrii sunt aici, pe Pamânt şi ei sunt de fapt cei care conduc lumea.Mai trebuie spus ca, deloc intamplator, majoritatea filmelor americane portretizează extratereştrii ca pe nişte fiinţe mici, cenuşii, slabe şi cu capul mare.

Aceasta este doar una din multele specii extraterestre care sunt prezente aici. "Micii cenuşii", după cum sunt denumiţi aceştia, se pare că au reuşit să convingă cercurile puterii americane să conlucreze cu ei.

Startegia lor este de tipul "toată lumea câştigă": micii cenuşii au "liber" la experimente genetice, în dorinţa de a obţine un hibrid care să fie perfect adaptat la viaţa terestră, iar oligarhia americană obţine un control mult mai bun asupra populaţiei graţie tehnologiei avansate de control şi subjugare mentală pe care micii cenuşii o pun la dispoziţie.

Faptul mai puţin cunoscut, dar evidenţiat mai ales de anumite societăţi secrete şi cercuri ezoterice, este că întreaga activitate a diferitelor tipuri de civilizaţii extraterestre care survolează planeta noastră şi au interese aici (numărul lor este estimat la 12 sau 13) sunt la rândul lor sub o strictă supraveghere a două sau trei civilizaţii extraterestre extrem de avansate tehnologic şi chiar spiritual, ele fiind eminamente benefice pentru omenire.

Destinul Pamântului ar fi fost complet altul în lipsa acestui "serviciu intergalactic de securitate", care nu permite decât în anumite limite imixtiunea civilizaţiilor avansate în viaţa altor civilizaţii mai puţin evoluate (cum este a noastră).

Referinţele la extratereştrii benefici nu sunt prea multe, dar cert este faptul că ei supraveghează planeta noastra încă din negurile timpului, asigurând astfel perpetuarea speciei oamenilor şi progresul lor la toate nivelele.

Acest tip de civilizaţie superdezvoltată are acces direct atât la unele planuri subtile interdimensionale, cât şi la energia timpului.

Un mesaj misterios

Următorul mesaj a apărut la un moment dat pe internet. Nu se ştie cine este autorul, şi nici cum a apărut, dar nici nu contează. Important este conţinutul mesajului, de o claritate şi bun-simţ aproape desăvârşite. Mesajul ne îndeamnă să ne gândim cu seriozitate şi deschidere la viitorul foarte apropiat.

În cele ce urmează vă invităm să citiţi cu răbdare şi curiozitate traducerea acestui mesaj, iar în final să luaţi o decizie personală, aşa cum vă îndeamnă autorul.

 
Forum » Teorii » Strange Things » Referendum planetar (Partea 1)
  • Page 1 of 1
  • 1
Search:

Copyright 2018 © sixFree website builderuCoz