Rezultatul îl ştim cu toţii: dezastrul national.

Germanii anilor 1930 se imaginau ca fiind bravi. Ei se vedeau în postura eroilor din operele lui Wagner, descendenţii temuţilor războinici germanici care vânau bizonii sălbatici doar cu nişte suliţe şi care au învins trei legiuni romane în padurea Tuetenberg.

Dar adevărul era că, în anii 1930, poporul german devenise civilizat şi aşezat, obsedat cultural de detaliile fine atât în ştiinţă cât şi în societate. Propria imagine eroică a însemnat însă şi o adevărată sclavie. Germanii trebuiau să se comporte ca şi cum erau bravi, chiar şi atunci când nu erau deloc aşa.

Acum este uşor să privim înapoi şi să ne dăm seama cât de imbecil a fost Hitler. Dar la vremea aceea, Hitler avea o imagine favorabilă în ochii propriului popor, fiind ajutat de mass-media, bineînţeles: a fost ales Omul Anului de revista Time Magazine în 1938.

Poporul german a presupus că nici nu poate fi vorba ca Hitler să fie un tiran desăvârşit, mai ales că ei trăiau într-o republică care avea legi clare ce stabileau exact ce poate şi ce nu poate guvernul să facă.

Realitatea a fost însă alta: germanii, ca indivizi, îşi pierduseră curajul. Guvernul german era foarte mulţumit cu starea naţiunii, pentru că un popor temător este mult mai uşor de condus şi manipulat decât unul curajos.

Dar germanii nu doreau sî-şi piardă imaginea de oameni curajoşi pe care o aveau despre ei înşişi. Aşa încât, când a fost confruntat cu o situaţie care cerea curaj individual, şi anume atunci când guvernul acţiona greşit, germanii se făceau că situaţia nici nu există.

În această auto-decepţionare este sămânţa ruinării întregii naţiuni germane şi naşterea celui de-al doilea război mondial.

Când a ars Reichstag-ul, majoritatea germanilor nici nu putea concepe că focul fusese pus de însuşi Hitler, pentru că se temeau de ceea ce putea însemna asta.

Erau atât de "prinşi" în propria imagine încât au rămas orbi la probele evidente şi au fost de acord cu Der Fuhrer, imaginându-şi în continuare că sunt plini de curaj, chiar dacă tocmai evitaseră să se manifeste cu un curaj adevărat pentru a-i cere socoteală lui Hitler.

Când Hitler le-a cerut sa îi acorde temporar puteri extraordinare, care erau interzise în legea germana, puteri care el spunea ca îi sunt necesare pentru a se ocupa de "terorişti", poporul german, cu sufletul deja vândut propriilor iluzii, a acceptat.

Puterile extraordinare i-au fost conferite lui Hitler, şi odată acaparate, ele au durat până la distrugerea Germaniei.

Când Hitler a înscenat o presupusă invazie a Poloniei, marea majoritate a germanilor care era sub influenţa nefastă a lui Hitler nici măcar nu s-a întrebat de ce Polonia ar face un lucru atât de prostesc, aşa că s-au trezit în plin război.

Dar Hitler cunoştea foarte bine starea psihică a naţiunii. El şi-a decorat armata cu însemne maiestuoase pentru a-şi "prinde" şi mai bine poporul în propria imagine.

Naţiunea germană a fost ademenită în război nu pentru că era eroică, ci oarbă.

Similar, poporul american se imagineaza ca fiind brav. Americanii îşi imaginează că se află în siguranţă. Pentru că trăiesc într-o republică, cu legi care stabilesc ce poate, şi mai ales ce nu poate să facă guvernul.

Când s-au prăbuşit turnurile gemene, majoritatea americanilor nu puteau crede că atacurile au fost regizate chiar de guvernul american. Ca şi germanii secolului trecut, americanii s-au trezit în război. Cu "terorismul".

Guvernul american a cerut să i se acorde temporar puteri extraordinare, care sunt interzise de Constituţie. Motivul? Lupta împotriva "terorismului". Poporul american, care şi-a vândut deja sufletul propriilor iluzii, este de acord.

Aceste puteri temporare se pare că nu vor fi mai puţin temporare în America decât au fost în Germania.

Ştiind că e nevoie de curaj pentru a ucide inamicul faţă-în-faţă, guvernul SUA a cheltuit sume exorbitante de bani pe arme-minune, avioane super-extra, submarine ultimul răcnet, rachete "deştepte" care ucid de la distanţă, astfel încât cei care fac acestă "treabă murdară" nu trebuie să stea faţă-în-faţă cu realitatea îngrozitoare.

Ca şi Hitler, Stalin a fost numit Omul Anului de revista Time Magazine atât în 1939 cât şi în 1942. Ca mulţi alţii, şi ei celebraţi de prestigioasa revistă, aceştia au fost adevăraţi monştri.

Ideea este că nu e deloc uşor să descoperi un dictator, mai ales atunci când îţi conduce viaţa şi este lăudat de mass-media.

Tirania devine evidentă doar atunci când priveşti înapoi, când se descoperă ce au făcut cu adevărat. Germanii au fost păcăliţi de Hitler cu ajutorul mass-media care astfel şi-a trădat propriul popor. Aşa cum mass-media americană îşi trădează azi propriul popor abandonându-şi de bună voie, uneori chiar cu mândrie, rolul de câine de pază împotriva abuzurilor guvernului.

Puterea atrage întotdeauna oameni care nu ar trebui să o folosească. Statele Unite, ca ultimă super-putere a lumii, atrage pe cei care vor să se folosească de această imensă putere pentru a face orice doresc.

Nici-un cetăţean al lumii moderne nu-şi va trimite proprii copii la război pentru a jefui resursele altei naţiuni. Şi totuşi, exact asta se întâmplă acum.

Guvernul care doreşte să înceapă un război de cucerire trebuie să creeze iluzia unui atac sau a unei ameninţări inevitabile la adresa sa pentru a da un motiv propriului popor să nu puna la îndoială acţiunile guvernului.

Dacă americanii nu-şi vor manifesta curajul adevărat, acela de a analiza detaşat acţiunile guvernului care-i manipulează, generaţiile viitoare vor privi poporul american cu aceeaşi aspră judecată cu care noi privim la germanii anilor 1930.

traducere şi adaptare după www.WhatReallyHappened.com