În 1815, Nathan Rothschild a preluat controlul asupra economiei europene, provocând o cădere a bursei din Londra. În acel moment, Europa era sătula de război, iar viitorul întregului continent depindea de deznodământul bataliei de la Waterloo.

Dacă armata lui Napoleon ieşea victorioasă, Imperiul francez urma să deţină puterea asupra Europei. Dacă, din contră, câştiga armata coalitiei anglo-pruso-olandeze, condusă de ducele de Wellington, ajungea Anglia într-o pozitie de putere.

Oricum Rothschild nu avea nimic de pierdut, întrucât finanţase ambele tabere. După cum se ştie, bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat înfrângerea lui Napoleon.

Cel care a finanţat reconstrucţia Europei şi stabilizarea sistemului economic după războaiele napoleoniene a fost Rothschild. Fondurile din care el a împrumutat naţiunilor Europei, îndatorându-le, au provenit dintr-o înşelăciune celebră.

Utilizând reţeaua sa de spioni, Nathan Rothschild a aflat înaintea celorlalţi englezi care era rezultatul importantei bătălii de la Waterloo.

Le-a transmis agenţilor săi de la bursă să vândă puternic acţiuni, lucru care i-a determinat pe ceilalţi să creadă că el ştie ceva şi că ducele de Wellington a pierdut bătălia de la Waterloo. Toată lumea a intrat în panică, grăbindu-se să scape de acţiunile britanice "fără valoare", pentru a-şi salva măcar o parte din averi.

După câteva ore, bursa din Londra se prăbuşise total. Când a sosit ştirea oficială că Wellington câştigase de fapt bătălia de la Waterloo, era deja prea târziu. Rothschild cumpărase cea mai mare parte din piaţă pe o sumă de nimic. În câteva secunde, acţiunile britanice au crescut peste valoarea lor iniţială şi iată cum peste noapte, averea deja fabuloasă a lui Rothschild s-a multiplicat de 20 de ori.

Din aceşti bani, clanul Rothschild a dat apoi împrumuturi (evident cu dobânzile de rigoare) ţărilor europene, atât de dornice să se refacă după lunga perioadă de război (finanţat tot de Rothschild) şi să ajungă la... stabilitate economică.

Tot stabilitatea economică a fost invocata şi pentru a justifica crearea Federal Reserve. Prima bancă supranaţională din lume a apărut în urma unei false crize financiare, declanşate de un alt membru al elitei, bancherul J. P. Morgan. În 1907, J. P. Morgan a început să răspândească zvonul că băncile au dificultăţi şi nu vor mai putea face rambursări.

Ca şi în exemplul anterior cu Nathan Rothschild, acest zvon a căpătat credibilitate pentru că venea de la o persoană despre care se presupunea că ştie ce spune. S-a creat panică, toată lumea s-a înghesuit să îşi retragă depozitele din bănci, lucru ce a dus la falimente în lanţ (aproape 5400 de bănci au dispărut atunci).

Apoi Congresul american a demarat o anchetă pentru a stabili care este cauza acestui dezastru şi cum poate fi el evitat. Comisia însărcinată cu această misiune era condusa de senatorul Nelson Aldrich. Acesta era liderul partidei republicane din Senat, dar şi trezorier al lojii masonice din Rhode Island şi omul bancherilor (de altfel avea să devina membru al clanului Rockeffeler, fiica sa Abby Greene Aldrich căsătorindu-se cu John D. Rockefeller Jr.).

Aldrich a propus ca soluţie "salvatoare" crearea unei Bănci Centrale care să vegheze pentru ca dezastrul din 1907 să nu se mai repete niciodată. Istoria a arătat că el s-a mai repetat de atunci de mai multe ori.

În 1910, Federal Reserve Act a fost semnat iniţial, nu de legislatorii americani aşa cum era firesc, ci de bancheri, în cadrul unei întâlniri secrete, organizate în casa lui J.P. Morgan din Jekyll Island. Apoi documentul i-a fost dat lui Aldrich care l-a prezentat Congresului. Iniţial nu a avut sorţi de izbândă, dar în 1913, când Woodrow Wilson a devenit preşedinte al SUA, a fost aprobat.

În schimbul susţinerii financiare şi politice în alegeri, Wilson le promisese bancherilor că, odată ajuns preşedinte, va aproba fără să clipească constituirea Federal Reserve. Cu două zile înainte de Craciun, când o mare parte din membriiCongresului american nu erau prezenţi, Federal Reserve Act a fost transformat în lege, fiind aprobat de Congres şi de preşedintele SUA.

După mulţi ani, Woodrow Wilson scria cu regret: "Naţiunea americană este controlată de sistemul de credit. Sistemul de credit este unul privat, creşterea naţiunii şi toate activităţile noastre sunt în mâinile a doar câţiva oameni, care nu fac altceva decât să controleze şi să distrugă libertatea economică. Am ajuns să fim una din cele mai prost guvernate, cele mai complet controlate şi mai dominate guverne din lumea civilizată. Nu avem un guvern cu opinie liberă, mânat de propriile convingeri, ci un guvern aservit opiniei şi supus presiunilor unui mic grup de oameni care îl controlează."

Senatorul Louis McFadden spunea în 1932 în Congresul american: "Prin constituirea Federal Reserve a fost construit un sistem bancar mondial. Un superstat, controlat de bancherii internationali care acţionează împreună pentru a transforma lumea în sclavul lor. Federal Reserve a uzurpat guvernul."

Publicului i s-a spus atunci că Federal Reserve este soluţia ideală şi unică pentru a menţine stabilitatea economică (sună cunoscut, nu-i aşa?). Străzile şi ziarele erau pline de afişe în care americanilor li se arăta cum inflatia, şomajul şi criza economică sunt de acum de domeniul trecutului, datorită apariţiei Federal Reserve. A urmat însă marea criza economică din 1929 (The great depression), care a predat SUA cu totul în mâinile bancherilor.

În 1944 a fost implementat sistemului Bretton Woods pentru a restabili economia după al Doilea Război Mondial (o altă criză generată cu finanţarea aceloraşi bancheri). Cu acest prilej au apărut alte instituţii financiare de genul Federal Reserve, dar pe scară mai extinsă: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

Federal Reserve a oprit în 1971 convertibilitatea dolarului în aur, producând o nouă criză pe piaţă, care a transformat dolarul american în principala monedă de schimb (mai ales pentru comerţul cu petrol) a planetei. De fiecare dată s-a invocat nevoia de stabilitate economică.

Lista utilizării acestui scenariu este lungă şi se încheie (sperăm) cu actuala criză financiară, orchestrată de aceeaşi bancheri din umbră prin intermediul organizaţiilor lor: Federal Reserve, Banca Mondială, FMI şi băncile centrale (naţionale) ale celor mai mari puteri ale lumii.

Aplicând cu scrupulozitate scenariul cunoscut, acestea au creat acum panica necesară acceptării unei noi autorităţi financiare, unice la nivel mondial, conduse de acelasi grup restrâns care vrea să domine întreaga planetă.

Final

Poate că toate aceste detalii financiare vă obosesc... Din pacate, guvernul mondial ne-a obisnuit să lăsăm chestiunile economice şi financiare, atât de complicate, pe seama "experţilor" (care sunt instruiţi să gândească şi să acţioneze numai în interesul "elitei" mondiale, fiind nişte instrumente ale guvernului din umbră).

Pentru cei pe care detaliile îi ostenesc (şi mai ales pentru a-i convinge de importanţa acestora) merită să citiţi cu atenţie următoarea poveste care rezumă ce este greşit cu actuala criză financiară, cum a fost ea creată de guvernul din umbră, şi cum singurii care au de pierdut de pe urma ei nu sunt nici institutiile financiare aflate în aşa-zis faliment, nici Banca Mondială, nici preşedinţii şi miniştrii care fac jocurile lor, ci fiecare dintre noi.

Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: "Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Daca îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a primit cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: "Văd ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro."Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut, şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lasat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni.

Înainte de a pleca, le-a spus: "Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpar de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata". Şi a plecat, în uralele sătenilor.

A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe săteni şi le-a ţinut următorul discurs: "Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni Şi vă va plati câte 60 pe euro de broscuţă.

Dacă vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscutele pe care mi le-ati dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumusel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?"

Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumparat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.

David Rockefeller recunoaşte că face parte din conspiraţia care a pus la cale globalizarea

David Rockefeller a condus multă vreme Banca Chase Manhattan, este membru al societăţii secrete Illuminati şi al "Aristocraţiei Negre" planetare. Împreuna cu Zbigniew Brzezinski, a pus bazele Comisiei Trilaterale şi este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei "Elite mondiale" care a pus la cale planurile globalizării mondiale.

În octombrie 2002, David Rockeffeler şi-a publicat Memoriile, în care povesteşte, printre altele, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui de-al doilea război mondial, dezvoltându-şi "abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă."

Însă pasajul cel mai interesant din aceste Memorii se găseşte la pagina 405. Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea.

"Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra institutiilor politice şi economice americane.

Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind "internaţionalişti" care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez VINOVAT şi sunt mândru de asta."