Conspiracy Theory
[ New messages · Members · Forum rules · Search · RSS ]
  • Page 1 of 1
  • 1
Forum » Teorii » Strange Things » Criza financiară a fost declanşată la ordin (Partea 2)
Criza financiară a fost declanşată la ordin
sixDate: Thursday, 2009-11-12, 11:37 PM | Message # 1
There is conspiracy EverywherE
Group: Administrators
Messages: 114
Reputation: 32767
Status: Offline
Dictatura financiară, soluţia-miracol a grupului Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale

"Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage (pentru noi - n. red.) bani din circulaţie". Acesta este un citat din al XX-lea protocol secret francmasonic.

Primul-ministru al Marii Britanii, preşedintele Frantei şi înalţi oficiali internaţionali cer instaurarea unei dictaturi financiare pentru a rezolva actuala criză economică. De data aceasta, şi cei mai sceptici vor trebui să recunoască evidenţa: actuala criză financiară este folosită de cei care urmaresc să conduca această planetă, pentru a instaura Noua Ordine Mondială.

Soluţia de creare a unei autorităţi financiar-bancare unice, la care s-a ajuns chipurile după mai multe întâlniri ale liderilor mondiali, a fost de fapt decisă la întâlnirea Bilderberg din iunie 2008.

Scenariul prin care s-a ajuns aici nu este nici pe departe unul nou: el a mai fost utilizat în 1815, în 1907, în 1929, în 1944 şi în 1971 sub acelaşi pretext: asigurarea stabilităţii şi creşterii economice. De fiecare dată a urmat însă o nouă criza, şi mai amplă, şi mai gravă, care a mărit tot mai mult puterea guvernului financiar din umbră.

9 iunie 2008 – Preşedintele Băncii Federale din New York, cere implementarea unui organism unic de control al băncilor de pe întreaga planetă

La întâlnirea Bilderberg de anul acesta au participat foarte multe persoane cheie din sistemul bancar şi financiar: Timothy Geithner (preşedintele Băncii Federale din New York), Ben Bernanke (preşedintele Federal Reserve), Henry Paulson (Secretarul Trezoreriei SUA), Jean-Claude Trichet (preşedintele Băncii Centrale Europene), Robert Zoellick (preşedintele Băncii Mondiale).

Unii autori care au avut curajul să facă dezvăluiri despre conspiraţia mondială au avertizat atunci (în iunie 2008) că scopul întâlnirii Bilderberg de anul acesta este discutarea modalităţii de implementare a guvernului unic mondial utilizând o criză financiară.

Nici nu se încheiase bine întâlnirea Bilderberg (desfăşurată la Washington între 5 şi 8 iunie 2008) ca Timothy Geithner se plângea în Financial Times de gravele probleme financiare create de actualul sistem. "Vina o poartă existenţa băncilor centrale, iar problema se va rezolva doar prin instaurarea unui unic organism, care să controleze întregul sistem bancar."

Sistemul băncilor centrale sau nationale a fost însă creat tot de cei care acum vor (numai aparent) să îl distrugă (dar în realitate, vor sa îl extindă). Prima din aceasta serie a fost Federal Reserve din SUA.

Orice bancă centrală are puterea de a emite bani pentru o întreagă naţiune şi, prin acest mecanism, controlează rata dobânzilor, rezervele de monedă şi stabileşte, retragând sau lansând bani lichizi pe piaţă, valoarea monedei nationale. O bancă centrală poate da bani cu împrumut guvernului, însă evident că face aceasta în schimbul unei dobânzi.

Atunci când dă cu împrumut dolarii produşi astfel, Federal Reserve cere o dobândă, care intră buzunarul celor care o conduc, şi determină o creştere a cantităţii de bani pe care aceştia o pot apoi din nou împrumuta. E un cerc vicios fără sfârşit, iar la ora actuală nu există niciun alt mecanism mai ingenios şi mai diabolic de îmbogăţire.

În lăcomia şi inconştienţa lor, cei care l-au creat îşi doresc acum sa îl extindă la nivel planetar.

25 septembrie – Jeffrey Garten, membru CFR, cere crearea Autorităţii Monetare Globale (Global Monetary Authority, GMA)

Jeffrey Garten, membru CFR (Council of Foreign Relations) a participat şi el la întâlnirea Bilderberg şi îşi aduce aportul la punerea în aplicare a celor decise de acest guvern mondial din umbră. Într-un articol din Financial Times având ca titlu "Avem nevoie de o nouă Autoritate Monetară Globală" (We need a new Global Monetary Authority) anunţă că omenirea se confruntă cu o criză globală, care cere soluţii globale.Iată ce scrie el în Financial Times: "Chiar dacă operaţiunea de pompare masivă de fonduri din partea statului are succes, ea va trebui să fie urmată de o soluţie pe termen lung: instaurarea unei Autorităţi Globale Monetare.

Washingtonul recunoaşte că această criză a devenit globală.

Băncile centrale au început deja să realizeze acţiuni sincronizate de injectare de fonduri în pieţele de capital. Aceasta ar trebui să ducă la un răspuns internaţional coerent (adică toată lumea să faca la fel), menit nu doar să stingă focarele create, ci şi să reconstruiască şi să menţină pieţele de capital pe termen lung.

Propusa Autoritate Monetară Globală (GMA) va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul, şi va controla implementarea unor reglementări globale. Va acţiona ca o Curte de judecată a falimentelor pentru companiile globale de o anumita mărime. Cele mai mari companii financiare globale vor trebui să se înregistreze la GMA şi vor fi obligate să se supună monitorizării acestuia.

Comitetul de conducere al GMA va include bancheri din SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia, China, Arabia Saudită şi Brazilia. Va fi finanţat prin contribuţii obligatorii de fiecare ţara care se va angaja la aceasta şi de prime de tip asigurare plătite de companiile financiare globale, publice sau private."

Ceea ce Jeffrey Garten descrie în articolul său este de fapt o dictatură financiară globală. Şi nu este doar o teorie, ci un plan care începe să fie pus în aplicare.

13 octombrie – Gordon Brown, primul ministru al Marii Britanii cere "o nouă arhitectură financiară mondială pentru o eră globală"

"Uneori este nevoie de o criză, pentru ca oamenii să accepte, că ceea ce era de mult evident şi ar fi trebuit făcut încă de mulţi ani, nu mai poate fi amânat acum," spune Gordon Brown într-un discurs. "Trebuie să creăm o nouă arhitectură financiară internaţionala pentru o eră globală. Trebuie să avem un nou sistem Bretton Woods, să construim o nouă arhitectură financiară internaţională pentru anii ce vor urma."

Acordul Bretton Woods a fost adoptat în iulie 1944 pentru a reconstrui sistemul economic internaţional după al Doilea Război Mondial. El stabilea un cadru de administrare monetară, dictând regulile pentru schimburile comerciale şi financiare între ţările industrializate. Aşa au fost create Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, ca organisme menite "să garanteze stabilitatea financiară şi creşterea economică la nivel internaţional" (adică exact acelaşi pretext care este servit şi astazi - şi iată unde am ajuns).

15 octombrie – Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei cere un "guvern financiar mondial"

Nicolas Sarkozy este un alt personaj cheie în acest joc. Instaurat în fruntea Franţei cu sprijinul masoneriei şi al CIA-ului (în spatele său se află Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient al Franţei şi agent CIA), Sarkozy conduce acum grupul liderilor europeni. Deloc întâmplator, Franţa se află acum la preşedenţia Comisiei Europene, exact în perioada deznodământului actualei crize financiare. Nici nu se putea om mai potrivit pentru a aduce ţările Europei la linia trasată de grupul Bilderberg.

La ultima întâlnire care a avut loc pe 15 octombrie la Bruxelles cu liderii ţărilor membre UE, Nicolas Sarkozy a vorbit de un guvern financiar mondial: "propun ca, la finalul acestui Consiliu, să venim cu un mesaj unitar. În acest spirit am propus un summit internaţional până la finalul acestui an, de preferinţă la New York, acolo unde a început totul, pentru refondarea sistemului financiar internaţional.

Doresc ca, în ceea ce priveşte acest subiect, noi, europenii, să fim deplin uniţi. Criza actuală este criza prea-multului. Trebuie să refondam sistemul, iar această refundamentare trebuie să fie globală. Nicio institutie financiară nu trebuie să scape reglementarii şi supravegherii."

Principalul consilier economic al preşedintelui Sarkozy, François Perol, a explicat presei că "pentru a răspunde crizei financiare trebuie să lucrăm în trei direcţii. Acest nou acord va implica în primul rând un sistem de reglementare financiară bazat pecontrolul tuturor agenţilor financiari, a fondurilor de protecţie împotriva riscurilor (hedge fonds), a agenţiilor de rating şi a băncilor". Acelaşi lucru îl spunea şi Jeffrey Garten!

Al doilea punct propus de Franţa este "crearea unui guvern economic [cu adevărat] mondial, care să nu fie redus la G8, pentru că din acesta nu fac parte două dintre ţările cele mai populate din lume, China şi India, şi nici Brazilia, Mexic sau vreo ţară africană." Pâna aici nicio noutate.

Şi al treilea punct: "Instituirea unui sistem de cooperare monetară între marile state, pentru că unul dintre motivele actualei crize îl constituie dereglările monetare din anii '90 şi de la începutul anilor 2000, care au determinat Statele Unite, China şi Europa, fiecare pentru sine, să elaboreze o politică diferită". Adică toată lumea să "joace" după regulile lor. Fără excepţii.

Concluzia?

Concluzia acestei mascarade? În urma summitului de la Bruxelles, liderii UE au făcut presiuni asupra Washington-ului pentru ca acesta să reformeze rapid şi în profunzime sistemul financiar actual. Iar Washington-ul a fost extrem de mulţumit să subscrie planului care fusese lansat chiar de el, ca instrument docil al Bilderberg.

Istoria se repetă sub acelaşi slogan: "Ordo ab chao" (la ordine prin haos)

Toate cele de mai sus nu sunt altceva decât repetarea pas cu pas a unei vechi strategii, care a mai fost utilizată de câteva ori de-a lungul istoriei, cu aceleaşi consecinţe dezastruoase pentru omenire. De fiecare dată scenariul a fost identic: s-a creat o situaţie de criză, s-a oferit o soluţie (chipurile pentru a menţine stabilitatea) şi apoi au fost implementate măsuri care au creat un şi mai mare control din partea aşa-zisei elite mondiale.

Conspiraţioniştii numesc această strategie "dialectica hegeliana a tezei, antitezei şi sintezei". Masonii o numesc "Ordo ab chao" (la ordine prin haos sau mai bine spus la Noua Ordine Mondială prin haos). Au instaurat-o chiar ca deviză a celui mai înalt grad din Ritul Scoţian, gradul 33.

 
Forum » Teorii » Strange Things » Criza financiară a fost declanşată la ordin (Partea 2)
  • Page 1 of 1
  • 1
Search:

Copyright 2024 © sixFree website builderuCoz