C. B. este unul dintre prietenii mei vechi si colaborator apropiat. Desi de despart un numar de ani buni, el avind 65 de ani iar eu doar 36, preocuparile noastre comune ne-au apropiat foarte mult. La dorinta lui expresa nu ii dau numele complet si nici macar initialele sale. C. B. este psiholog, a terminat facultatea la Paris, si-a luat doctoratul la Sorbona si de aproape 30 de ani lucreaza in domeniul acesta, publicand o serie de carti de specialitate. Cu doar 4 ani inainte de evenimentele din decembrie `89 a fost contactat de Securitate pentru a pregati ofiterii de contrainformatii. Probabil o serie de contraspioni au scapat cu viata din misiunile lor datorita pregatirii prealabile cu C. B. De cativa ani de zile incerc sa asist la o terapie prin regresie hipnotica. Dar, chiar daca suntem prieteni, pentru C. B. relatia cu pacientul este sfanta. Singura promisiune pe care am putut sa o smulg de la el a fost ca, in cazul in care un pacient accepta prezenta mea, sa ma anunte. Deja imi luasem gindul de la participarea mea la o astfel de experienta cand, acum 2 saptamini am pramit un telefon de la prietenul meu. Fara sa stau pe ginduri m-am urcat in masina si m-am dus pana la cabinetul lui, undeva in Centrul Civic.
Pacientul era un baiat de 25 de ani care venise cu niste ameteli persistente, in special seara, acuzind si cateva tentative de somnambulism din care fusese trezit de parintii sai, inainte de a i se intampla ceva. Medicina traditionala daduse gres. Mai exact, nu gasise nici un diagnostic, iar tinarul apelase la medicina alternativa. O ruda din SUA ii explicase ca orice boala nedepistata de aparate poate fi tratata cu ajutorul regresiei hipnotice. Iar Radu apelase acum la C.B.Atmosfera din cabinetul de lucru era una care sa induca pacientilor o stare de liniste.
Totul era pe nuante de albastru. Radu s-a asezat pe canapea, cu ochii inchisi, iar la circa 2 metri de el, in picioare, statea C.B.
“Lasa gindurile sa circule liber si spune-le asa cum iti vin.”
"Mar... masina...ploaie...femeie...cal...telefon...durere...inca...”
“Opreste-te aici... inca... tine minte cuvantul asta... Acum asculta-ma cu atentie. Auzi doar vocea mea. Lasa-te purtat de ea, nu-ti fie teama... Cine esti tu?“
"Radu Comanescu”
“Ce varsta ai, Radu? “
“25 de ani.”
“Bine, Radu, acum fii atent la mine. Timpul merge, timpul trece, timpul se intoarce inapoi... timpul merge, timpul trece, timpul se intoarce inapoi... “
In tot acest timp mina dreapta descria niste cercuri mari, de la stinga la dreapta pe directia sus-jos.
“In ce an suntem acum?”
“1994.”
“Ce varsta ai?”
“17.”“Ce faci tu Radu?”
“Sunt cu baietii la fotbal?”
“Iti place sa joci fotbal?”
“Nu prea mult.”
“Bine Radu, hai sa ne mai intoarcem inca putin inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... In ce an suntem?”
“1982.”“Cati ani ai?”
“5 ani.”
“Ce faci tu, Radu?”
“Nu stiu, sunt bolnav. Mama imi aduce medicamentele la pat. Am cazut in timp ce alergam si m-am lovit la cap. Ma doare rau de tot... (incepe sa plinga).”
“Gata Radu, stai linistit, totul trece. Hai sa ne mai intoarcem inca putin inapoi, Radu... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... In ce an suntem acum?”
“1918.”
“Cine esti tu?”
“Zoltan, sunt ulan in armata ungara.”
“Unde esti tu, Zoltan, acum?”
“Undeva, aproape de granita cu Italia. E un satuc mic. Ne-am oprit sa ne odihnim inainte de batalie. Mi-e frica... stiu ca astazi o sa mor... am visat asta... Le-am scris alor mei o scrisoare de adio. Cine o sa aiba grija de ei daca eu mor?... Am fost mai devreme la preot si m-am spovedit... macar sa mor crestineste...”
“Bine Zoltan, acum sa ne mai intoarcem inca putin inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... In ce an suntem?”
“1831.”
“Cine esti tu?”
“Ion.”
“Ce esti tu, Ioane?”
“Ce sa fiu? taran pe mosia boierului Aronescu.”
“S-a facut griu anul asta, Ioane?”
“Nu prea, ca a fost seceta mare.”
“E bun cu voi stapinul?”
“Ba! E un betiv ordinar care ne ia si camesa dupa noi. Suntem oropsiti, vai de pacatele noastre. Nu stiu ce o sa fac la iarna. Nevasta mi-e bolnava si n-am bani de doftori. Pe mine m-a batut rau de tot boieru`. Numa` in cap mi-a dat de nu mai stiu de mine. Si ma doare capul atit de tare si ametesc ca-mi vine sa-l smulg.”
Aici C. B. face o scurta pauza si-mi spune ca ametelile lui Radu sunt ca urmare a acelei batai pramite in viata anterioara. Imi mai spune ca aici trebuie sa lucreze ca sa-l vindece pe baiat.
“Ioane, asculta-ma cu atentie. Intoarce-te putin spre dreapta. O sa vezi un barbat imbracat in negru si cu un geamantan de lemn linga el. Il vezi, Ioane?”
“Parca se vede ceva.”
“Trebuie sa-l vezi.”
“Da, acum il vad.”
“Du-te la omul ala. Sunt eu. Si sunt doctor Ioane. O sa te fac bine. Apropie-te Ioane, nu te teme. Uite, o sa-ti dau cu alifia asta si o sa-ti treaca de tot capul. (intre timp il unge pe baiat pe cap cu o alifie de culoare rosiatica). Ei, Ioane, ia spune-mi, asa-i ca nu te mai doare capul?”
“Asa e, mi-a trecut durerea de parca ar fi fost luata cu mina.”
“Acum hai sa ne mai intoarcem inca putin inapoi, Ioane... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... In ce an suntem acum?”
“1354.”
“Cine esti tu?”
“Connor.”
“Ce esti tu, Connor?”
“Sunt om liber din tinuturile muntoase ale Scotiei. Fac parte din clanul McDeann. Noi stapinim 3 munti, 2 castele intarite si cateva sute de capete de vita. Suntem bogati si puternici. Unde esti acum?”
“Petrecem. E sarbatoare si sunt la circiuma, ca toata lumea. Bem rachiu si bere.”
“Bine Connor, hai sa ne mai intoarcem inca putin inapoi. Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... In ce an suntem?”
“10.”
“Sa ne mai intoarcem cativa ani inapoi... Usor... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi...”
In secundele urmatoare pe Radu il apuca tremuratul. Pe masura ce miinile lui C. B. se miscau mai rar si vocea ii era mai grava, tremuratul se accentua. La un moment dat lacrami au inceput sa-i curga pe obraz si Radu a vorbit pentru prama data fara sa fie intrebat.
“Nu se poate, ce-au putut sa-i faca!... Oare nu-si dau seama ca gresesc?”
“Cine esti tu, cel care vorbesti?”
“Lazar sunt.”
“Si unde esti tu, Lazare?”
“Acolo, in multime. Toti tipa... e o nebunie... nu-si dau seama ce fac... Isi ucid Mintuitorul... Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac...”
“Opreste-te Lazare... Unde esti?”
“Acolo... in multime...”
“Esti dintre crestini?”
“Nu... dar acum... cand vad cum se lasa crucificat pentru niste straini... ma doare...”
“Gata, Lazare... linistete-te... a trecut... erau niste copii...”
“Da... asa e...”“Spune-mi, ce ai facut tu?”
“Am plecat in lume, sa imprastii credinta... Dar m-au umilit... m-au alungat cu pietre si m-au omorit ca pe El... Dar mie nu mi-a fost teama... Stiam ca cei ce cred in El nu mor niciodata...”
“Lazare, hai sa ne mai intoarcem inca putin inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... In ce an suntem?”
“337 inainte de nasterea Lui.”
“Cine esti tu?”
“Rubensius.”
“Ce vezi tu, Rubenius?”
“Soldati romani. Multi soldati.”
“Tu esti printre ei?”
“Nu. Eu sunt samnit si am murit cu o zi in urma. M-au ucis blestematii de romani! (la aceste cuvinte fata lui Radu a capatat o inversunare vizibila. Se putea cati ura in ochii lui.) Vor sa ne supuna si pe noi. Dar n-or sa reuseasca niciodata sa ne ingenuncheze. Noi suntem oameni liberi. Ne-am nascut liberi si asa vom fi mereu... Dar lasa... ca voi fi razbunat. Ei nici macar nu stiu ce-i asteapta.(zimbeste)”
“Ce-i asteapta?”
“Regele nostru le-a pregatit o surpriza... O sa-i nimiceasca intr-o ambuscada. Nici unul nu se va mai intoarce la Roma. Sa afle romanii ca noi suntem oameni liberi!”
“Bine Rubenius, acum hai sa ne intoarcem mai mult inapoi... Nu-ti fie teama... te voi insoti eu... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... Timpul trece... timpul merge... timpul se intoarce inapoi... Ajunge... Opreste-te si spune-mi ce vezi...”
“Nu ai putea intelege... voi nu sunteti pregatiti pentru asa ceva... Mai trebuie sa treaca ceva timp ca sa intelegeti. Dar s-ar putea sa nu mai aveti timp pentru asa ceva. Ati evoluat, dar ati evoluat gresit. Mai aveti putin si va veti distruge singuri planeta. Nu trebuia sa va lasam de capul vostru. Dar am crezut ca aveti potential, am crezut ca veti reusi singuri... (pe fata lui Radu a aparut o unda de tristete, iar glasul a capatat vibratii stranii.)”
“Cine esti, tu, cel care vorbesti?”
“Numele meu e Anaximandru, dar poti sa-mi spui cum vrei tu. Mereu cand ma duc undeva imi iau alt nume.”
“Ce esti tu, Anaximandru?”
“Navigator.”
“Pe corabia cui?”
“Nu este o corabie.”
“Atunci ce este? Pe ce navighezi?”
“Sunt navigator pe una din navele flotilei“.
“Ce flotila? Esti atlant, Anaximandru?”
“(zimbeste) Nu, copile. Fac parte din flotila care a fost tramisa spre Pamant. Avem o misiune de indeplinit”..
