Invatatura lui Arius (256-336), preot in Alexandria, care, invocand unele texte biblice, a sustinut ca fiinta lui Dumnezeu este unica si a tras concluzia ca Fiul nu are o natura identica cu Tatal. In conceptia lui Arius, Fiul este prima creatie a Tatalui, schimbabil, marginit si chiar capabil de a pacatui. Scopul pentru care Dumnezeu a creat pe Fiul face parte din planul de creare a lumii, fiindca Dumnezeu nu putea crea universul material decat cu ajutorul unei fiinte intermediare. Dumnezeu nu se poate atinge el insusi de materie, caci s-ar intina. Arius mai sustine ca a fost o vreme cand Dumnezeu nu a fost Tata, pana a-l crea pe Fiu, deci a fost exclusiv. De aceea, Arius numeste pe Fiu mai mic decat Tatal si supus Tatalui. Separand firea Tatalui de cea a Fiului, Arius face o diferenta intre nascut si creat, de unde si inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu, nu in mod autentic, prin nastere, ci este ulterior creat, de aceea Fiul are un inceput. "A fost un timp cand Fiul nu era", adica Tatal a existat inainte de, si fara, Fiul. Fiul nu este de aceeasi natura cu Tatal, dar se deosebeste de celelalte creaturi terestre.
El e cea dintai dintre creatii, intelepciunea creata sau chipul lui Dumnezeu, instrumentul prin care Tatal a creat celelalte creaturi. Desi a fost aparat de Eusebiu, episcop de Nicomidia, Arius a fost criticat de episcopii Alexandru si Atanasie din Alexandria. Sinodul 1 Ecumenic (Niceea 325) formuleaza raspunsul impotriva tezei ariene sub diverse expresii: "care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii", "nascut, iar nu facut", "cel de o fiinta cu Tatal".
Esenta Fiului ar fi identica (homoousios) cu a Tatalui, iar nasterea sa din Tatal ar fi dintotdeauna, ceea ce inseamna ca Tatal n-a existat vreodata fara Fiul. Discipolii lui Arius s-au separat apoi in doua grupuri: unii care sustineau ca nimic nu e comun intre Tatal si Fiu (eunomienii), altii sustineau ca Fiul are o esenta asemanatoare cu a Tatalui (homeenii).
Disputa ariana nu s-a sfarsit cu Sinodul 1 Ecumenic, deoarece arianismul a fost adoptat de catre urmasii imparatului Constantin cel Mare, Constant (353-362) si Valens (364-378), care i-au combatut pe partizanii Crezului de la Niceea. Arianismul a influentat profund viata bisericeasca multe secole de-a randul (fiind promovat in ziua de azi de secte ca Martorii lui Iehova, de exemplu). Arianismul a fost un mod rational-uman de intelegere a crestinismului.
