[gr. aphthartos = incoruptibil, nealterabil; dokesis = asemanare]. Curent sustinut de Iulian de Halicarnas (sec.6), dupa care trupul lui Hristos nascut din Maria a fost trupul Noului Adam, fara pacat, incoruptibil (aphthartos). Umanitatea lui Hristos este nu numai fara pacat, dar nici nu poarta urmarile pacatului lui Adam, adica slabiciunile si afectele ei naturale. Severus de Antiohia acuza pe Iulian de Halicarnas si pe discipolii sai de dochetism, ceea ce ar insemna ca logosul (Hristos) nu si-a asumat o umanitate reala, in starea ei terestra, cu toate urmarile pacatului, inclusiv coruptibilitatea. Dar, in ce consta coruptibilitatea firii umane? Este naturala sau e o consecinta a pacatului? Iulian de Halicarnas neaga ca omul e coruptibil din fire, deci natura lui Hristos este incoruptibila.
Impotriva acestei doctrine, Ioan Damaschin arata ca in Hristos nu se poate nega realitatea umana a suferintei. El a fost liber de pacat, dar si-a insusit in mod voluntar starea decazuta a omului, pentru a-l elibera definitiv. In discutiile ulterioare, sa precizat ca pacatul este o maladie, o stricaciune (phtora), care a afectat intreaga umanitate. Nu numai eroare si vina lui Adam se transmit, ci si consecintele lor.
O consecinta a separarii intre om si Dumnezeu, dupa pacatul lui Adam, este moartea, care se mosteneste din generatie in generatie. Fiecare om are o natura corupta, prin mostenirea greselii lui Adam, dar e responsabil de libertatea sa. Dupa pacat - adica starea de separare de Dumnezeu si de supunere sub consecintele ei - omul are un mod de existenta (tropos) afectat de moarte, mod care e in opozitie cu natura si vocatia sa (logos). In acest sens, jertfa nu este o justificare sau un schimb, ci o scoatere a firii noastre din starea de stricaciune si mortalitate.
