reprezinta, de asemenea, o mare grupare de secte, toate preocupate de cea de a doua venire a lui Isus Cristos - de unde si numele lor, derivat din latinescul adventus (venire) - si, in special de stabilirea acestei date pe baza profetiilor. Secta lor a fost infiintata la inceputul sec.19 in USA de William Miller, fermier, nascut la 1782 din parinti baptisti. Urmând principiul lansat de protestanism, conform caruia oricine poate citi Biblia, Miller s-a adâncit in analiza acesteia. A reusit sa publice rezultatele cercetarii sale intr-o brosura, Invederare din Sfanta Scriptura venirii a doua a lui Cristos in anul 1843.

In aceasta, anunta odata cu data venirii Domnului si faptul ca Cristos va intemeia pe pamânt o imparatie de 1.000 de ani, impreuna cu cei drepti pe care ii va invia, si ca la sfârsitul mileniului vor invia si cei pacatosi pentru a fi judecati. Profetia lui Miller nu s-a implinit, provocand multe tulburari intre adeptii sai adventisti. In cautarea salvarii situatiei, un elev al lui Miller, pe nume S.Snow, a recalculat data venirii a doua, profetie, care din nou nu s-a implinit. In urma acestui nou esec, adventistii au parasit in masa secta. Miller a marturisit public ca a gresit si a sfatuit pe adeptii sai sa treaca la baptisti.

Acestia nu i-au primit si a urmat scindarea adventistilor in numeroase grupari: Advetistii de ziua a saptea, Adventistii evangheliei, Adventistii reformati, Crestinii adventului, Uniunea adventului s.a., fiecare continuând sa fie preocupat de noi calcule in vederea aflarii datei celei de a doua veniri a lui Isus. Astazi sunt cunoscute doua grupari mai importante de adventisti: Adventistii de ziua a saptea si Adventistii reformisti. Intre intemeietorii bisercii adventiste se numara sotii James si Hellen White din America.

In România, adventistii au patruns la sfârsitul sec. 19, printr-un fost preot romano-catolic, numit Mihail Czehovski, care a activat in regiunea Pitestiului. In 1890, secta patrunde in Bucuresti si câstiga teren printr-o campanie convingatoare. In 1920 s-au unit in Uniunea comunitatilor evanghelice ale adventistilor de ziua a saptea. Cartea principala de cult se intituleaza Imnele Crestine. Intre tezele specifice sectei se numara: invatatura despre mileniu, credinta ca nu exista iad si nici suflet nemuritor, obligativitatea legilor Vechiului Testament privind serbarea sâmbetei si mâncarurile necurate, credinta ca imparatia de 1260 de zile a Anticristului este perioada de 1260 de ani intre 538-1798 d.C. (dominatia papalitatii).

Conform credintei acestei secte, toate bisericile crestine ar fi stapânite de diavol, iar preotii ar fi slujitorii acestuia. In consecinta, toti crestinii trebuie sa paraseasca bisericile si sa intre in singurul adapost adevarat pe care il ofera secta. Dupa credinta lor, Sambata e semnul lui Dumnezeu, iar Duminica serbata de toti crestinii, ar fi pecetea diavolului. In timp, s-a desprins din aceasta secta, numeroase grupari, care au creat la rândul lor secte cu nume diferite, din care cele mai importante sunt: Miscarea reformatoare a adventistilor de ziua a saptea, Societatea misionara internationala a adventistilor de ziua a saptea, Uniunea misionara a adventistilor de ziua a saptea. Prima grupare a patruns si in România si poarta denumirea de adventistii reformisti.

Acestia s-au separat de Adventistii de ziua a saptea dupa moartea profetesei H. White (1915), fiind o consecinta a luptei pentru succesiune, câstigata de Margareta Rowen din Los Angeles, socotita si intemeietoarea acestei grupari. Venind la putere, ea propune adeptilor unele reforme, intre care cea mai importanta aceea ca adventistii adevarati sa nu puna mâna pe arme. In România, a fost adusa de soldatul Kremer, casatorit cu o reformista in anii 1917-1918.

Din cauza atitudinii fata de stat, secta a fost in trecut interzisa, dar si-a desfasurat propaganda prin publicatii ca Pazitorul adevarului si Solul misionar.